Ciudată curbă a entuziasmului am avut cu jocul ăsta. Când am văzut primul trailer, acum 2 ani, am fost mega încântat – mi s-a părut că urmează o poveste colosală, pusă pe ecran într-un mod excepțional. Pe parcurs, entuziasmul ăsta a scăzut cât de cât, pe măsură ce apăreau noi trailere (prea multe, în opinia mea).

Și a ajuns aproape de zero după ce-am jucat demo-ul gratuit lansat acum o vreme. (demo care, cred, chiar nu i-a făcut vreun serviciu jocului). După care au apărut review-urile și majoritatea l-au criticat. Unii chiar l-au făcut cam praf. (This game is rough. It’s not fun, it’s not engaging, it looks terrible.) și s-a dus și entuziasmul meu.

Realitea e un pic diferită, după cum mi s-a dovedit ulterior.

După aproape 7 ore petrecute în Athia, spun sincer că nu e chiar așa de rău. Nu spun că-i vreo capodoperă, nu cred că se va bate la vreun GOTY, dar pentru mine s-a dovedit, totuși, și fun, și engaging și nu cred deloc că arată terrible, dimpotrivă – pe alocuri arată foarte interesant. Athia e un tărâm destul de spectaculos. Nu prea populat, dar nici pustiu, cum l-au descris multe review-uri. E ok. Sau ok-ish, mai degrabă.

Ce nu mi-a plăcut la Forspoken

Cel mai mare defect al acestui joc – în opinia mea, firește – sunt cutscene-urile. Sunt infinite, sau așa par în primele ore. Nu cred că exagerez dacă spun că, la început, sunt din 30 în 30 de secunde. E o scenă în care deschizi o ușă, cutscene cum intri pe ușă. Apoi ești în interior, e o scară în fața ta, faci maxim 5 pași și începe un nou cutscene. Este incredibil de enervant, incredibil de fragmentat. Ulterior, când începe povestea, cât de cât, acest cutscenes sunt mai rare. Dar nu-i ușor să treci peste primele 1-2 ore din joc.

• Altceva foarte enervant – după fiecare cutscene din ăsta, sunt câteva secunde bune în care nu se întâmplă nimic. Efectiv nu te poți mișca, e un ecran static, fără nici o noimă.
• La finalul fiecărui capitol din poveste, jocul se oprește și te întreabă dacă vrei să salvezi, apoi chestii pe care le-ai adăugat la index (în arhivă, cum se numește) și alte lucruri de astea. O altă formă enervantă de fragmentare.
• La mâna lui Frey, personajul principal, se află o brățară inteligentă (dar nu în sensul de Xiaomi Mi Band), numită Cuff, care vorbește. Mult. Atât de mult, că e o setare prin meniu să-l faci să vorbească mai puțin. Pe mine nu m-a enervat neapărat cât de mult vorbește Cuff, ci faptul că repetă la infinit aceleași 4-5 replici. Este opusul la Guardians of the Galaxy, unde sunt, de asemenea, cantități uriașe de dialog, dar unde replicile nu se repetă aproape niciodată.
• Nici cum combatul din joc nu mă omor, dar am văzut și mai rău. Oricum, până în punctul unde am ajuns eu sunt puține opțiuni de arme (mă rog, de magii, Frey luptă cu puteri magice, nu cu arme fizice), dar urmează să ajung la altele noi destul de curând.
• Nici grafica nu-i chiar grozavă.
• Pe terenul jocului, că e un open world, se află obiective pe care le vizitezi (labirinturi, fântâni etc) ca să-ți crești puterile sau să obții armuri noi sau lucruri asemănătoare. Majoritatea sunt la fel, totuși n-am avut senzația aia de repetivitate pe care am avut-o la Gotham Knights, de exemplu (sau poate n-am avut-o încă, mai văd eu)

Și mai sunt chestii iritante în joc, dar le trec cu vederea, pentru că în cele din urmă sunt și lucruri care-mi plac în jocul ăsta.

Ce mi-a plăcut la Forspoken

Ca la mai toate jocurile pe care le joc, m-a prins povestea și asta mă face să trec peste chestiile nasoale de mai sus, pentru că efectiv sunt curios să aflu lucruri. Cine e este Cuff, în realitate, și cum a ajuns la Frey? Reușește Frey să se întoarcă în lumea ei? (e o puștoaică orfană din New York, street thug, care a ajuns accidental în lumea asta fantasy, Athia, unde descoperă că are puteri magice). Reușește să curețe Athia de necazul abătut peste acest tărâm? (că e un necaz acolo, se numește The Break și corupe ființe și le face rele, sau ceva)

• Cel mai atrăgător lucru, de departe, în jocul ăsta, e deplasarea pe teren. Nu-i chiar swing-ul din Spider-Man, printre blocuri, dar e acolo. Frey practică un fel de parkour magic care este foarte, foarte fun.
• Personajul Frey este simpatic. Are umor, autoironie, are șmecherie, îmi place. Dialogurile cu Cuff sunt uneori simpatice, atunci când nu sunt replicile repetate la nesfârșit.
• Lumea pe care au creat-o pare destul de complexă, spun asta cu speranța omului aflat la început de poveste.

Sunt pisici în joc, cu care interacționezi. 🙂 Sunt și niște oi, dar destul de dubioase.

Ca o concluzie – e destul de ok jocul. Nu-i vreun competitor pentru God of War sau Horizon, dar e un joc ok. Poate nu la preț întreg (acum costă 380 de lei), dar dacă-l prindeți la vreo reducere și vă considerați oameni răbdători, că trebuie un pic de răbdare să treci peste începutul jocului, merită să-i dați o șansă.

În loc de 2 PS-uri

• Mantia pe care o are Frey în poze este un bonus de pre-order  – nu mă așteptam să fie cu simbolurile PlayStation, dar îmi place mult
• La orice screenshot făcut în joc, apare automat acel credit în dreapta jos, cu Luminous Production. Nu-mi amintesc să fi văzut asta în alte jocuri. Dar mi se pare aiurea. Apropo, modulul  Photo din joc e chiar modest față de alte jocuri. Are niște efecte și cam atât. Nu are opțiuni de mimică, de scos personaje din imagine, de făcut poze în timpul luptelor.