Oh boy, ce arătare se arăta a fi Alan Wake acum vreo 12 ani, când a fost anunțat pentru Xbox360. Peisaje de munte, pădure, ciclu zi-noapte, tot felul de chichițe grafice – însă toate astea păleau, pentru mine, în fața entuziasmului că jocul e dezvoltat de Remedy și, mai important, scris de Sam Lake, care tocmai își reveneau după succesul primelor două Max Payne. Așteptarea a fost cu atât mai dureroasă cu cât nu l-am putut juca la lansare, neavând Xbox360 (pe vremea aia avea și Xbox exclusive mișto se pare), însă l-am luat la lansarea pe PC și l-am devorat. Nouă ani mai târziu am primit tot cu entuziasm vestea că va apărea remasterizat (și) pe PS5 și l-am cumpărat în prima zi. E ieftin, 120 lei pe magazinul digital.

Ce e Alan Wake?

Un mister episodic inspirat de cărțile lui Stephen King și Twin Peaks, cu referințe mai mult sau mai puțin evidente la Shining, Twin Peaks sau Twilight Zone. Alan Wake e un scriitor plecat în vacanță cu soția, într-un orășel uitat de lume, între munți, unde speră să-și regăsească inspirația. Când soția sa dispare, Alan este atras într-o luptă – la propriu – între întuneric și lumină, descoperind destul de rapid că improbabilele evenimente ce au loc în jurul lui sunt parte a unei povești scrise de el însuși, în care e el protagonist.

Cum e Alan Wake?

Partea narativă e cel mai puternic atu al jocului, n-am nimic de obiectat aici, și doar pentru asta aș recomanda jocul oricui apreciază un mister supranatural bun.

Grafica e bună – 4K, 60FPS, texturi și modele îmbunătățite față de original (care, pentru vremea lui, și originalul a fost o revelație în materie de grafică). Partea ciudată intervine însă la cutscenes, care din motive pe care nu le înțeleg, sunt randate în 30FPS – ceea ce n-ar fi o problemă dacă tot jocul ar fi blocat în 30FPS, însă pentru câteva secunde la începutul unui cutscene creierul sesizează grav înjumătățirea vitezei cadrelor afișate.

Controlul personajului e OK pe PS5, profită foarte bine de trăgacele adaptive, haptic feedback e și el acolo, subtil, cât să nu deranjeze. Deși nu am ceva concret de obiectat, ceva mi se pare totuși învechit la felul în care se controlează personajul. Poate animațiile personajului în timpul mișcării, cu animații puțin mai rudimentare care-mi aduc aminte mai degrabă de Uncharted 1 decât de Uncharted 4, ca să poziționez temporal jocul.

Gameplay: pe cât de absorbantă e partea narativă, pe atât de puțin variată tinde să devină partea de conflict. Structura jocului devine previzibilă: cutscene care avansează povestea, restocare cu arme, muniție și baterii pentru lanternă, aventură în întuneric, ești înconjurat de demonii întunericului, îi luminezi cu lanterna să le dai jos armura, îi împuști, ajungi la un felinar de checkpoint, repeți. Bine, nu devine obositor de repetitiv, ca un – îndrăznesc să zic – joc Ubisoft de exemplu: pe măsură ce progresezi valurile de inamici devin mai puternice, cu alte particularități și necesitând ușor alte strategii sau arme, mai intervine din când în când și un element precum necesitatea folosirii, pe distanțe scurte, a unei mașini sau un elicopter care te asistă cu lumină de deasupra.

Însă în niciun punct nu e variat precum unul dintre jocurile puternic narative precum, de exmplu, Uncharted, Last of Us, God of War, Red Dead Redemption și așa mai departe.

Pentru cine e Alan Wake?

Pentru fanii originalului, în curând, pentru că are doar îmbunătățiri. Dacă ți-a plăcut jocul original, efectiv nu are cum să nu-ți placă versiunea remasterizată (deși dacă l-ai jucat pe PC, nu sunt sigur că sunt diferențe semnificative între versiunea veche și cea nouă, oricum).
Pentru noii jucători, Alan Wake oferă o poveste foarte bine scrisă, atmosferă ușor inducătoare de anxietate, pe alocuri muzică mișto, și o lume cu detalii pe care e recomandat să le cauți și să le pui cap la cap pentru a-ți crea în cap întregul univers al jocului. Atât doar că se simte ușor că e un joc mai bătrân de un deceniu. Ceea ce nu e un lucru rău neapărat, dar e ce e.