Nu sunt încă mulți posesori de PlayStation 5, dar sunt convins că absolut toți au așteptat cu nerăbdare Returnal, primul joc exclusiv PS5. Pentru că e primul joc care folosește din plin toate avantajele aduse de noua consolă (și, mai ales, de noile controllere DualSense). Sunet surround 5.1, feedback haptic, triggere adaptive, toată seria de upgrade-uri ale graficii de pe PS5 și câte și mai câte, că doar le știm cu toții. Sau o să le aflăm, dacă nu le știm încă.

Returnal n-a dezamăgit din punctul ăsta de vedere. Ok, n-a dezamăgit în general din nici un punct de vedere, ca să fiu sincer până la capăt – e un joc grozav, chiar dacă eu n-am reușit să-l termin. Ba nici să trec de primul nivel, de fapt, dar despre asta un pic mai târziu. Returnal are tot ce aduce succesul unui joc – mister, acțiune, un univers bogat, dar mai ales o poveste absolut specială. La toate astea se adaugă grafica uimitoare, intruziunea foarte armonioasă a noilor controllere în poveste (e fascinant să simți în controller când te plouă, de exemplu), plusul adus de triggerele adaptive (dacă apeși butonul de tras cu arma până la jumătate tragi normal, dacă apeși mai tare tragi cu foc alternativ, plus că butoanele opun rezistență în funție de acțiunea pentru care sunt folosite). Jocul este absolut spectaculos și merită încercat.

Ziua Cârtiței pe Atropos

Selene este o astronaută care ajunge pe planeta Atropos, în căutarea unui semnal dubios. Pe care începe să-l caute și, în același timp, să descopere universul super întunecat al planetei. Povestea o duce către acest semnal (și apoi mult mai departe), dar de fiecare dată când moare, o ia de la capăt. Absolut de la capăt, de la începutul jocului. Și pierde armele și upgrade-urile pe care le-a căpătat pe parcurs. Iar când o ia de la capăt, o ia din alt loc al poveștii, așa că nu e simplu să ajungi imediat la vrăjmașul care te-a ucis, trebuie să-l cauți din nou.
Ceea ce crează destul de multă frustrare – cel puțin mie, că sunt nenumărați oameni care l-au terminat. Și de la care înțeleg că povestea are un substrat psihologic foarte adânc, în care aflăm povestea astronautei noastre și ce-a adus-o acolo.

Pe de-o parte, faptul că de fiecare dată o iei de la început când mori (și mori des, jocul nu are un mod Easy. nici posibilitatea de a salva progresul – dacă închizi consola, o iei de la capăt) te ajută foarte mult să înveți lumea în care te afli, să înveți cum să învingi adversarii, să descoperi o mulțime de lucruri utile pentru evoluția poveștii. Pe de altă parte, când ajungi la primul boss, trebuie să-l bați de 3 ori, l-ai bătut de 2 și apoi te omoară și o iei de la început… îți cam vine să dai factory reset la consolă. Când se întâmplă asta după ce ți-a luat vreo 20 de ore să ajungi la el, și ștergi jocul instant.
Dar nu vă luați după mine – cum ziceam, cei mai mulți oameni l-au terminat. Și au fost încântați de el.

Și eu am fost, doar că n-am reușit să-l termin. Cum ziceam, e un joc pentru oameni cu multă voință.

Returnal este, categoric, o experiență PlayStation care merită încercată. Cel puțin pentru gameplay-ul uimitor, pentru frumusețea grafică și pentru poveste, dacă nu pentru relaxare.