Hogwarts Legacy se lansează vineri, 10 februarie, pentru PlayStation 5 (că pentru PS4 se lansează mai târziu, pe 4 aprilie)

Săptămâna trecută am dat precomandă pentru varianta Digital Deluxe. Partea bună a acestei precomenzi e că am primit acces la joc cu 72 de ore mai repede (adică de pe 7 februarie). Partea mai puțin bună e că n-am avut suficient timp să intru cât de cât în poveste. Dar am petrecut, totuși, câteva ore pe holurile castelului și în împrejurimi și am marcat câteva lucruri care mi-au plăcut. La lucruri care nu mi-au plăcut n-am ajuns încă, cu o singură excepție. Sau două, să zicem.

Ca să încep cu concluzia, jocul e frumos. Are magie, cum spun majoritatea review-urile pe care le-am citit – nu doar în sensul că folosești puteri magice, ci în sensul că simți magia cum te cuprinde aproape în fiecare moment. Nu pot spune multe despre poveste, că efectiv abia a început, sau despre combat, că am avut doar câteva lupte până acum, și toate la nivel de începător. Dar pot spune câteva lucruri de atmosferă.

Ce îmi place la Hogwarts Legacy

• Senzația de familiar pe care o ai la fiecare pas. Revii într-o lume pe care o cunoști foarte bine, descoperi o mulțime de lucruri pe care le știai. Da, acțiunea e cu 100 de ani înainte de Harry Potter, dar sunt multe chestii pe care le cunoaștem. Tablourile vorbitoare, Nick Aproape Făr’ De Cap și alte fantome, numele personajelor (dai de strămoși ai familiilor din Harry Potter, cum ar fi Weasley sau Black și mulți alții), house-elfs, totul e ceva ce știm deja.
• Castelul este absolut uimitor. Și absolut imens, din ce-mi dau seama. La fiecare pas găsești un mister, o vrajă de făcut, un secret, o oglindă magică, e plin de chestii interesante – și nu neapărat repetitive, până acum, cel puțin. Pare că sunt ore întregi de explorat prin el.
• Editorul de personaj, de la început, este foarte complex și poți crea un aspect fix cum ți-l dorești. Și vocea ți-o alegi – nu ai, totuși, foarte multe opțiuni.
• Partea inițială, de tutorial, e super bine făcută și te introduce excelent atât în poveste și în joc, cât și în combat.
• Integrarea cu controlerul Dual Sense e foarte bine făcută și ea, simți satisfacție când dai arunci din baghetă vrăji către vrăjmași
• Am făcut o vizită în Hogsmead, satul de lângă castel, foarte frumos făcut și el.
• Nu am întâlnit până acum bug-uri de vreo natură, jocul rulează fin și grafic, și motric.

Ce nu îmi place la Hogwarts Legacy

• Poate că problema e la mine și nu la ei, dar mi se pare că se vorbește fooooooooarteeeeeeee muuuuuuuuuuult și fooooooooarteeeeeeee leeeeeeeeeeeeeent. Toate cuvintele sunt rostite perfect, rar, super british, varianta Mainstream Received Pronunciation. Zici că fiecare personaj e expert în lingvistica britanică. Ce veau să spun cu asta e că mie (că repet, s-ar putea ca problema să fie doar la mine) dialogurile mi se par lipsite de naturalețe.
• O altă chestie care s-ar putea să fie enervantă pentru mine e asta: în primele ore prin castel găsești tot felul de obiecte atinse, să zicem, de magie. Dar nu cunoști vraja potrivită pentru obiectele acelea și nici nu știi, inițial, că nu o cunoști. Așa că stai niște secunde sau minute să încerci vrăjile pe care le știi, ca să descoperi că nu merg (că sunt vrăji diferite la obiecte diferite). O vreme mai încolo, descoperi ce vrajă ai nevoie, dar nu mai știi unde sunt obiectele alea – cum spuneam, e un castel foarte mare.

Nu pot spune că m-a prins povestea, că abia am făcut 1-2 pași din ea, sper să urmeze și etapa asta. Dar pot spune că fac cu entuziasm, în jocul ăsta, absolut tot ce-mi iese în cale. Pentru că au știut să redea universul vrăjitoresc foarte bine, poate mai bine decât ne așteptam mulți dintre noi.

Așa că e un joc despre care pot spune, chiar de la început, că-l voi recomanda prietenilor.

Vă las cu ceva străbunic de-al lui Ron Weasley. Cred.