De vreo două zile am început să joc Guardians of the Galaxy, noul joc din universul Marvel.
Deși inițial nu prea m-a interesat jocul, odată ce am văzut puțin gameplay și, mai mult, am înțeles că e un joc single player, care se focuseaza mai mult pe poveste, am zis că merită încercat.
Și nu îmi pare rău. Deși am terminat doar primul capitol, pot să vă spun deja ce îmi place:
1. Relațiile dintre personaje sunt extrem de bine făcute. Drax, Gamora, Rocket și Groot se ceartă, comentează, se leagă de tine. Totul este FOARTE bine făcut. Cu o singură excepție, nu am auzit replici care să se repete.
2. Povestea începe să fie relativ interesantă, deși nu e nimic deosebit până acum, mai ales daca știți cât de cât ce se întâmplă în universul Guardians.
3. Jocul e foarte colorat. În ultima vreme am jucat foarte multe jocuri cu culori șterse, cât mai realiste. Și îmi era dor de ceva atât de viu colorat. Ca un exemplu, în primul nivel acțiunea se petrece într-un cimitir de nave spațiale în care toate navele sunt prinse într-un fel de pastă roz/magenta. Nu am văzut atât roz pe ecran în niciun joc pe care l-am jucat vreodată.
4. Sistemul de „puteri”. Deși tu joci doar cu Starlord (Peter Quill), ceilalți colegi de echipă joacă rolul „puterilor speciale” pe care le ai în tipul acesta de jocuri. Poți să spui unuia ce să facă și unde/cui și se întâmplă. E mai greu de explicat, dar nu e atât de complicat când joci.
5. Muzica. Ai o varietate de muzica din anii ’80-’90 care fac anumite scene mult mai distractive.
Cam atât pentru moment. După cum spuneam, abia am început să îl joc și, din cauză că am să tot fiu plecat de-acasă în perioada următoare, am să îl joc mai încet. Dar pot să spun că nu îmi pare rău că nu am așteptat că jocul să fie la reducere 🙂
Un comentariu la „Ce îmi place la Guardians of the Galaxy (după primul capitol)”