Stray. Câteva impresii.

Stray este, pentru cei care n-au auzit de el (încă), un joc în care ești pisică.  E un joc care te prinde de la primii pași prin design și feeling, pentru că încă din primele secvențe îți dai seama cu câtă atenție și pricepere a fost construit, nu doar tehnic, ci și din punct de vedere al comportamentului pisicesc, să zic așa.

Se simte că e făcut de niște oameni care știu să pisică, cum a zis un prieten. Și chiar așa e și în realitate, nu doar că majoritatea oamenilor  de la BlueTwelve Studio (dezvoltatorul jocului) au pisici acasă, dar au chiar și pisici-membri-ai-echipei, adoptate la ei la firmă. De altfel, personajul din joc are ca model una din pisicile de birou ale companiei, Murtaugh.

Povestea din Stray

Povestea din Stray e așa: o pisică fericită între alte pisici cade într-o groapă și ajunge într-un oraș distopic, cyberpunk style, locuit de roboți. Scopul ei e să fugă înapoi, în natură, afară – un afară despre care roboții din oraș cred că nu poate fi locuit. Între ei, însă, sunt și câțiva temerari care vor să iasă în Outside, iar pisica pornește în căutarea lor. Pe parcurs se împrietenește cu o dronă zburătoare care o ajută să comunice cu roboții și care poate interacționa cu anumite obiecte. Sunt în joc și niște inamici, cu unii se poate lupta, de alții trebuie să te ferești, că ești doar o pisică, ce să le și faci?

În linii mari, jocul presupune multă explorare într-un oraș absolut superb desenat, câteva puzzle-uri și destul de mult platforming. Interesant e că, fiind o pisică și un personaj uman, se schimbă destul de mult acțiunile standard ale unui joc cu perspectivă 3rd person. Pisica noastră sare la înălțimi mari (și nu ratează niciodată o săritură, că e pisică), se strecoară pe sub uși, se ascunde în cutii. Gameplay-ul este super intuitiv (mai ales dacă aveți pisici prin casă, o să recunoașteți imediat comportamentele pisicești) și foarte bine echilibrat din punct de vedere al dificultății. Nu e greu cât să-ți creeze frustrăi, dar nici atât de ușor încăt să te plictisească, e fix awesome.

 

Butonul de miau

Pisica noastră își ascute ghearele pe covorașe, pereți, canapele (uneori e chiar necesar ca să mergi mai departe în joc), se colăcește pe câte o canapea și doarme, sare în brațele câte unui robot și toarce,  fuge repede când o atacă cineva. Cum spunea un review pe care l-am citit, în jocul ăsta nu joci cu o pisică, în jocul ăsta ești o pisică.

Câteva chestii foarte fun: are un buton special de mieunat (și chiar un trofeu pe tema asta). Prin orașul distopic sunt pe alocuri pungi, în care dacă-ți bagi capul devii super dezorientat. Sunt farfurii cu apă prin joc și se duce și bea din ele.

Stray este, pe scurt, un joc super frumos construit, cu grafică excelentă, o poveste care te prinde destul de rapid, un gaming perfect echilibrat și niște personaje de care te lipești rapid.

Din păcate, a fost destul de scurt – are 4-6 ore dacă îl iei încet, probabil că poate fi terminat și mai repede. Și prețul e mai mic decât în general, costă 140 de lei. Dacă aveți abonament PS Plus Extra, e inclus gratuit în catalogul de-acolo.

Ah. Și mi-a lipsit tare un photo mode, sunt nenumărate momente când vrei să faci poze cu pisica. Dar, cu toate astea, pentru mine, a fost una dintre cele mai frumoase experiențe de gaming de anul ăsta.
Ceea ce vă dorim și dvs.

Un comentariu la „Stray. Câteva impresii.”

Lasă un comentariu